O altă problemă conexă la desfacerea căsătoriei/divorț, care poate apărea între soți este stabilirea domiciliului copilului sau copiilor minori cu unul dintre părinți. Binențeles că atunci cînd părinții doresc și sunt de acord ca copiii să locuiască cu unul dintre părinți, iar celălalt este de acord și accesul în comunicarea cu propriul copil nu este restricționat, părinții pot să nu să se adreseze cu o astfel de pretenție în instanța de judecată. Astfel, domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani, se determină prin acordul părinților.
Potrivit art. 38 alin.(1) din Codul familiei, la desfacerea căsătoriei, soţii pot prezenta instanţei judecătoreşti un acord privind împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmăşie şi plata pensiei de întreţinere a copiilor şi a unuia dintre soţi, indicînd mărimea acesteia, precum şi privind determinarea părintelui împreună cu care vor locui copiii minori comuni.
Mai mult ca atît, Codul familiei oferă posibilitatea copilului care a atins vîrsta de 14 ani să aleagă cu care dintre părinți dorește să locuiască. În cazul în care acesta refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul copilului se stabilește prin acordul părinților.
Atunci cînd a fost inițiat un proces de stabilire a domiciliului copilului minor, instanța de judecată urmează să solicite și un aviz de la autoritatea tutelară teritorială în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinți, în care se va conține, informația disponibilă privind actele de violență în această familie și persoana agresorului familiar. Totodată, acel aviz va conține informații cu privire la condițiile de trai și anturajul general în care crește și se dezvoltă copilul atunci cînd se află cu unul dintre părinți.
Pentru stabilirea domiciliului copilului minor, instanța de judecată poate recurge chiar și la audierea acestuia în condiții speciale. Instanța de judecată, urmează a audia copilul minor în condițiile art. 218 Cod procedură civilă.
Astfel, conform art. 218 alin.(1) Cod procedură civilă, la audierea martorului în vîrstă de pînă la 14 ani ori, cînd instanţa judecătorească găseşte de cuviinţă, la audierea martorului în vîrstă de la 14 pînă la 16 ani, va fi citat să asiste un pedagog. Sînt citaţi, după caz, şi părinţii sau reprezentantul legal al minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la proces, pot, cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului, să-şi expună considerentele referitor la persoana martorului şi la conţinutul depoziţiilor lui.
(2) În cazuri excepţionale, cînd trebuie constatate unele circumstanţe ale cauzei, instanţa judecătorească poate dispune, printr-o încheiere, ascultarea minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă. După revenirea completului de judecată în sala de şedinţe, participanţilor la proces li se comunică depoziţiile martorului minor.
(3) După ce a fost audiat, martorul în vîrstă de pînă la 16 ani părăseşte sala de şedinţe dacă instanţa nu consideră că prezenţa lui este necesară.
Conform acestei norme, instanța are posibilitatea de a audia chiar și minorul de 10 ani, cu asigurarea condițiilor stabilite de norma expusă supra. Avocatul, într-o astfel de cauză urmează a acorda o atenție sporită modalității de audiere a minorului, deși această obligație revine instanței de judecată.
În calitate de avocat pe această categorie de dosare, recomand clienților prezentarea unui material probator complex ce urmează a convinge instanța de judecată că stabilirea domiciliului copilului minor urmează a fi stabilit anume cu acesta din considerentul că părintele respectiv avantajează dezvoltarea copilului, condițiile de trai sunt mai bune, copilul se află într-un anturaj agreat de acesta, cei permite să aibă succese inclusiv la școală, anume acest părinte manifestă un interes sporit în educația și dezvoltarea acestuia. Oferind consultații juridice/reprezentînd în instanța de judecată în aceste categorii de litigii, în calitate de avocat, sunt multe circumstanțe care trebuie luate în considerare.
Celălalt părinte, implicat în proces este în drept să înainteze o acțiune reconvențională prin care solicită ca instanța de judecată să stabilească domiciliul copilului minor anume cu acest părinte, invocînd diverse versiuni ce-l pot avantaja. Din practica de avocat pe această categorie de dosare (stabilirea domiciliului copilului minor) sunt cazuri cînd domiciliul copilului minor este stabilit anume cu tatăl dar nu cu mama. În aceste cazuri (excepție) motivele pentru care instanța de judecată a stabilit domiciliul copilului minor cu tatăl dar nu cu mama pot fi dintre cele mai complexe. Aici este de menționat că instanța de judecată se conduce preponderent de sintagma cea mai folosită în această categorie de dosare “Interesul superior al copilului”. Copilul fiind la o vîrstă fragedă este ușor de manipulat, circumstanță de care se poate folosi unii părinți și care din păcate există în unele cazuri. Copilul poate alege a locui cu unul dintre părinți nu tocmai că are condiții mai bune de dezvoltare, sau alte circumstanțe cu intenții bine, dar și din păcate că anume acel părinte oferă o libertate mai mare în acțiunile proprii ale copilului. Ceia ce nu mereu dă rezultate pozitive.
Este important de cunoscut că atunci cînd lipsește acordul părinților cu privire la stabilirea domiciliului copilului, până la stabilirea acestuia de către instanța de judecată, domiciliul copilului este considerat domiciliul părintelui cu care acesta locuiește permanent. În situația în care copilul locuiește separate cu unul dintre părinți, celălat părinte este în drept să petreacă timpul cu copilul la domiciliul său, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului. Circumstanțele care urmează a fi luate în acest caz sunt: vârsta copilului, proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat, frecventarea studiilor/participarea la activități extrașcolare, conform unui program stabilit de autoritatea tutelară teritorială.
Potrivit prevederilor art. 64 alin.(1) din Codul familiei, părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, cu excepţia cazurilor cînd comportamentul acestuia din urmă este în detrimentul intereselor copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.
Art. 64 alin.(2) Codul muncii, stabilește că, părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil. Litigiile apărute se soluţionează de către autoritatea tutelară teritorială, care stabilește un program de întrevederi, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă. Părinţii pot, din iniţiativă proprie sau la recomandarea autorităţii tutelare teritoriale, să se adreseze unui mediator pentru soluționarea litigiului.
(21) La stabilirea programului de întrevederi se ține cont de atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți, față de frați și surori, de vârsta copilului și frecventarea studiilor/participarea la activități extrașcolare de către acesta, de calitățile morale ale părinților, de relațiile dintre copil și fiecare părinte, de proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat de copil, astfel încât drepturile părintești să fie exercitate într-un mod echitabil.
(22) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă temporar în altă localitate din țară sau de peste hotare, la muncă sau în alte scopuri, iar copilul rămâne în grija altei persoane, părintele care locuiește separat de copil își păstrează dreptul de a vizita copilul conform programului de întrevederi.
(23) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă în altă localitate din țară sau de peste hotare împreună cu copilul ori lăsând copilul în custodie, acesta asigură comunicarea copilului cu celălalt părinte prin intermediul tehnologiilor informaționale sau prin alte mijloace, precum și posibilitatea vizitării copilului de celălalt părinte.
(3) În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi opinia copilului, în funcţie de vîrsta şi gradul său de maturitate, poate decide transmiterea copilului către acesta.
(4) Părinţii care locuiesc separat de copil au dreptul de a primi informaţiile ce se referă la copilul lor de la toate instituţiile educative, curative, de asistenţă socială etc. Comunicarea informaţiei poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. Acest refuz poate fi atacat în instanţa judecătorească.
O pretenție conexă cu cea de stabilire a domiciliului copilului minor este încasarea pensiei de întreținere a copilului minor. Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. Plata pensiei de întreține poate fi stabilită în baza unui contract încheiat între părinți sau între părinți și copilul major inapt de muncă. Dacă lipseşte un astfel de contract şi părinţii nu participă la întreţinerea copiilor, pensia de întreţinere se încasează pe cale judecătorească.
Conform art. 75 alin.(1) din Codul muncii, pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 - pentru un copil, 1/3 - pentru 2 copii şi 1/2 - pentru 3 şi mai mulţi copii. (2) Cuantumul cotelor stabilite la alin.(1) poate fi micşorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante. (3) În cazul în care unii copii rămîn cu un părinte, iar alţii - cu celălalt, pensia de întreţinere plătită în favoarea părintelui mai puţin asigurat se stabileşte într-o sumă bănească fixă, determinată conform art.76.
În situația în care părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primeşte salariu şi/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri cînd, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere, sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri, este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele uneia dintre părţi, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă plătită lunar sau, concomitent, într-o sumă bănească fixă şi sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri.
